De la 1 ianuarie, statul va acorda garantii diferentiate in functie de tipul locuintelor achizitionate.
Pentru cei care locuiesc in chirie, dar au in vedere achizitia unei locuinte, programul Prima Casa ramane una dintre cele mai atractive solutii de finantare. Anul 2017 aduce insa o modificare importanta a conditiilor de acordare a unor astfel de imprumuturi.
Bancile scad avansul pentru Prima Casa
Potrivit unei ordonante de urgenta aprobate la finalul anului trecut, incepand cu data de 1 ianuarie 2017 garantia statului pentru achizitia de apartamente vechi prin intermediul programului Prima Casa se reduce. Astfel, locuintele noi si cele consolidate vor beneficia in continuare de o cota de garantare de 50%, in vreme ce proprietatile ce nu se incadreaza in aceste categorii vor fi garantate in proportie de maximum 40%. „Prin diferentierea categoriilor de locuinte care pot fi achizitionate in cadrul acestui program si individualizarea procentelor de garantare in funcţie de categoria locuintelor achizitionate se urmareste crearea de condiţii favorabile atat pentru cresterea fondului locativ, cat si pentru imbunataţirea celui existent, in concordanta cu obiectivele stabilite de Executiv in cadrul Strategiei programului «Prima Casa» pentru 2017-2021”, explica reprezentantii Executivului.
Modificari pentru creditele ipotecare
Conform actului normativ, in categoria „locuintelor noi” se incadreaza imobilele receptionate cu cel mult cinci ani inainte de data solicitarii creditului garantat. De o garantie de 50% vor beneficia si unitatile locative care au fost supuse unor lucrari de interventie in vederea consolidarii si/sau a reducerii riscului seismic cu cel mult cinci ani inainte de data solicitarii creditului garantat.
Ramane de vazut daca si cum isi vor adapta bancile ofertele de creditare prin Prima Casa la noile conditii.